Atentat terorist la Kabul. 24 de morţi, bilanţ tragic

Cel puţin 24 de oameni, inclusiv adolescenţi, au fost ucişi într-un atentat sinucigaş produs sâmbătă la un centru de învăţământ din capitala afgană Kabul, au anunţat oficiali afgani citaţi duminică de Reuters.

Atacatorul şi-a detonat încărcăturile explozive pe stradă, în faţa centrului Kawsar-e Danish din vestul capitalei afgane, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Interne.

Majoritatea victimelor sunt tineri cu vârsta între 15 şi 26 de ani. Alte 57 de persoane au fost rănite în atac, a menţionat ministerul.

Atacul a fost revendicat de Statul Islamic într-un comunicat difuzat pe Instagram, fără însă a aduce dovezi în acest sens.

Un purtător de cuvânt al talibanilor a respins implicarea acestora în atentat, într-un mesaj postat pe Twitter.

Atacul, condamnat de NATO şi de guvernul afgan, a survenit într-o zonă locuită în mare parte de comunitatea şiită din Afganistan, minoritate care a fost în trecut ţinta mai multor atacuri din partea unor grupări cum este şi Stat Islamic.

Atentat similar acum doi ani
Zeci de tineri au fost ucişi în aceeaşi zonă din Kabul în 2018, într-un alt atentat asupra unui centru educaţional, iar în mai 24 de oameni, inclusiv mame şi bebeluşi, au murit într-un atac la o maternitate.

Emisarul special al SUA pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, a făcut apel duminică pe Twitter la îngrădirea violenţelor şi accelerarea procesului de pace, evocând o intensificare a violenţelor în ultimele săptămâni, inclusiv concluzia Comisiei independente pentru drepturile omului din Afganistan conform căreia un raid aerian al guvernului afgan s-a soldat cu moartea a 12 copii.

"Cât mai trebuie să îndurăm, ca oameni şi ca societate? De câte ori ne putem ridica?", a scris pe Twitter preşedinta comisiei, Shaharzad Akbar, după atacul de sâmbătă, amintind că atacurile asupra civililor reprezintă o crimă de război, scrie Agerpres.  


Preluat de la: Timpul.md