Armin Laschet, succesorul Angelei Merkel la șefia CDU

 

Premierul landului Renania de Nord-Westfalia a fost ales sâmbătă preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU). Din poziția sa are cele mai mari șanse să devenă următorul cancelar german.

Aliat loial al Angelei Merkel, Laschet s-a opus mesajului contracandidatului său, Friedrich Merz, rival istoric al cancelarului care militează pentru schimbarea direcției partidului spre dreapta. O strategie câștigătoare ținând cont că a fost votat cu o majoritate de 521 de voturi dintre cei 1.001 delegaţi.

Politician foarte popular, Armin Laschet a câștigat simpatia unei mari părți a populației ca premier al unui mare land. Este absolvent de Drept și a lucrat ca jurnalist înainte de a intra în politică în 1994. În calitate de politician s-a opus public legalizării căsătoriilor între persoanele de același sex.

A avut însă permanent o relație apropiată cu comunitățile de migranți din Germania, câștigându-și supranumele ”turcul Armin”.

Ca urmare a victoriei de astăzi, Laschet va conduce tabăra conservatoare în alegerile generale din septembrie, când va fi stabilit și viitorul cancelar al Germaniei.

Tradiţional, şeful CDU devine candidat la cancelaria germană pentru „Uniune”, alianţa între CDU şi Uniunea Creştin-Socială din Bavaria (CSU).

Dar sondajele arată că adevăratul lider conservator popular este Markus Soder, membru al CSU. Până în prezent, niciun cancelar german nu a provenit din rândurile CSU. În cursul alegerilor legislative din 1980 şi 2002, Uniunea a prezentat într-adevăr un candidat din partea CSU, dar scrutinul a fost câştigat de fiecare dată de social-democraţi, scrie presa internațională.

https://www.rfi.ro 


Preluat de la: Timpul.md