Armata azeră a intrat în districtul Aghdam, controlat în ultimii 30 de ani de către armeni

Armata azeră a intrat în districtul Aghdam, controlat în ultimii 30 de ani de către armeni. Acesta e primul din cele trei regiuni care, potrivit acordului din 9 noiembrie, urmează a fi retrocedate Azerbaijanului. Pe 25 noiembrie urmează a fi retrocedat Kalbajar, iar pe 1 decembrie – Lachin.

Localnicii armeni nu au așteptat sosirea forțelor azere, ca să plece. Mulţi şi-au sacrificat animalele şi au incendiat casele.

„Distrugem tot, dăm foc, ca să nu le lăsăm nimic musulmanilor.”

„Luăm lucrurile de care avem nevoie și lăsăm pământul gol.”

Înainte să se retragă, şi soldații armeni au distrus cu buldozerul și au dat foc unui cartier întreg.

Intrarea armatei azere în districtul Aghdam a fost sărbătorită la Baku printr-un miting auto.

Potrivit președintelui Azerbaijanului, Ilham Aliyev, districtul Aghdam va fi în cel mai scurt timp restaurat. Liderul de la Baku dă asigurări că cei mai buni specialiști vor construi clădiri noi și vor face drumuri. La Shusha, un oraș reîntors azerilor, lucrările de reabilitare au început deja, iar pentru asta statul azer a alocat din fondul de rezervă aproximativ 25 de milioane de euro.

Războiul din regiunea separatistă Nagorno – Karabah s-a încheiat în urma unui acord de pace semnat pe 9 noiembrie, la capătul a șase săptămâni de lupte sângeroase. În urma semnării armistițiului, mii de armeni au ieșit în stradă la Erevan, cerând anularea documentului și demisia premierului Nikol Pașinian, pe care îl acuză de trădare. Pașinian este somat și de opoziție să demisioneze, însă refuză să plece din funcție.


Preluat de la: Publika.md