Ar putea exista viață pe Pluto? Concluzia la care au ajuns oamenii de știință

Ar putea exista viață pe Pluto. La această concluzie au ajuns oamenii de știință de la Universitatea din California, după ce au studiat fotografiile făcute de sonda spațială New Horizons în 2015 și au efectuat o simulare computerizată a interiorului planetei pitice.

Astfel, cercetătorii consideră că Pluto ar avea un nucleu cald, iar sub suprafața planetei s-ar afla un uriaș ocean. Aceste două ingrediente vitale pentru viață, apa și căldura, fac din Pluto una dintre potenţialele gazde ale organismelor vii. Oamenii de știință cred însă că oceanul ar urma să înghețe în timp.

Pluto a apărut acum aproximativ 4,5 miliarde de ani, când întregul nostru sistem solar, inclusiv Pământul, era în curs de formare.


Preluat de la: Publika.md