Aproape 500 de balene au eșuat într-un golf din Tasmania

Ele ridică la 470 numărul total al balenelor eşuate în acest vast golf închis de o strâmtoare îngustă de pe coasta de vest, sălbatică şi puţin populată, a insulei australiene.

Circa 270 de balene-pilot fuseseră descoperite luni, declanşând o vastă operaţiune de salvare, majoritatea fiind eşuate pe un banc de nisip la care se putea ajunge doar cu barca.

Directorul Departamentului pentru parcuri naturale, Nic Deka, a declarat miercuri că majoritatea cetaceelor descoperite azi în timpul unui zbor de recunoaştere aerian muriseră.

Cauzele acestor eşuări în masă a cetaceelor rămân necunoscute.

Aproximativ şaizeci de persoane, inclusiv specialişti în protecţia mediului şi angajaţi ai fermelor de acvacultură învecinate, participă la operaţiunile de salvare a balenelor-pilot descoperite eşuate luni, parţial scufundate în apă.

„În această dimineaţă, cea mai bună evaluare a noastră este că între 50 şi 70 de balene sunt încă în viaţă”, a precizat Deka, scrie Agerpres.

Marţi, salvatorii şi-au petrecut ziua în apa puţin adâncă şi rece salvând 25 de cetacee, pe care, folosind cabluri ataşate navelor, le-au escortat apoi până în larg.

„Este foarte obositor din punct de vedere fizic şi emoţional”, a mărturisit Nic Deka.

Celelalte 200 de cetacee descoperite miercuri eşuaseră la aproximativ 7-10 kilometri de grupul găsit luni. De atunci, autorităţile şi-au extins zona de căutare pentru a se asigura că alte balene nu au eşuat.


Preluat de la: Publika.md