Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura peste 26% din necesarul de energie electrică

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, a anunţat că a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei. Noua facilitate va produce în medie 3.500 MWh/an, contribuind la reducerea cu peste 2.000 de tone pe an a gazelor cu efect de seră.
”Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, investiţie ce face parte din strategia de dezvoltare durabilă a companiei. Proiectul centralei fotovoltaice a presupus implementarea soluţiilor Parapet, companie de construcţii în sectorul regenerabil, de proiectare, infrastructură mecanică, electrică şi de management”, anunţă compania. Investiţia totală în acest proiect este de 11,8 milioane lei, din care suma de 4.078.620 lei este acordată de către Ministerul Energiei din fonduri europene aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), diferenţa fiind asigurată din fondurile proprii ale companiei. Centrala electrică fotovoltaică asigură producerea unei cantităţi anuale de energie electrică care va acoperi 26,4% din necesarul funcţionării platformei industriale de la Iaşi, prin raportare la consumul înregistrat în anul 2021.

Noua facilitate va produce, în medie, 3.500 MWh/an, reducând amprenta de carbon cu peste 2.000 de tone anual şi va contribui, astfel, la dezvoltarea rezilienţei la schimbările climatice prin reducerea emisiilor cu efect de seră. ”Reducerea amprentei de carbon, în perspectiva UE de a atinge neutralitatea climatică în orizontul 2050, reprezintă o preocupare strategică pentru Antibiotice. Ne-am construit o strategie privind eficienţa energetică pe platforma noastră care să asigure un anumit grad de autonomie energetică în procesele industriale, iar această investiţie reprezintă un pas important în această direcţie. Din totalul energiei anuale consumate vom asigura, prin acest parc fotovoltaic, peste un sfert din surse regenerabile şi acest aspect va contribui semnificativ la procesul de decarbonizare”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iaşi.

Noua capacitate de producţie a energiei electrice din surse regenerabile (energie solară) este amplasată la sol, pe platforma companiei şi se întinde pe o suprafaţă construită de 31.428 m2, fiind instalate 4.680 panouri fotovoltaice. Dezvoltarea parcului fotovoltaic s-a realizat în patru luni, fiind aplicat unul din principiile sustenabilităţii: DNSH (Do No Significant Harm – a nu prejudicia în mod semnificativ) care presupune să construieşti sustenabil, în condiţii de siguranţă şi eficienţă, într-un mod în care să nu fie afectat mediul, pe toată durata şi în toate fazele proiectului, de la proiectare până la etapa de dezafectare. „Ne bucurăm să vedem tot mai multe companii româneşti, din sectoare economice diverse, implicate în eficientizarea producţiei şi consumului de energie electrică şi, în egală măsură, preocupate de o dezvoltare sustenabilă a activităţii acestora. Ne aplecăm asupra nevoii fiecăreia şi venim cu soluţii personalizate, la cheie, pentru a le sprijini să-şi îndeplinească obiectivul, respectiv să-şi asigure cât mai mult din necesarul de energie electrică din surse proprii, regenerabile”, a declarat Andrada Moldovan, CEO Parapet. Tot în acest an, Antibiotice va implementa un ansamblu de panouri fotovoltaice pe clădirile din companie cu o putere de 1,2 MW, astfel încât producţia de energie verde  să asigure autonomia din punct de vedere energetic până la aproximativ 35% din necesarul platformei industriale. În prezent, strategia de sustenabilitate a companiei se concentrează pe măsuri care să conducă la reducerea emisiilor de carbon prin eficientizare energetică, înnoirea parcului auto cu maşini electrice, dar şi creşterea procentului de achiziţie de energie electrică din surse regenerabile. ”Investiţia în capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile reprezintă o componentă de sustenabilitate a Planului de Afaceri “The Future Together 2020-2030”, prin care acţionarii Antibiotice au stabilit pentru următorii ani obiective ambiţioase de creştere sustenabilă a afacerii”, arată compania. Înfiinţată în 1955, Antibiotice S.A. are o tradiţie de aproape 70 de ani în fabricarea de produse farmaceutice finite şi de ingrediente farmaceutice active (API). În prezent, compania este lider mondial în producerea de Nystatin API şi cel mai mare producător român de medicamente generice, având parteneriate de afaceri solide cu diferite entităţi internaţionale. Parapet este o companie românească de construcţii în sectoarele de energie regenerabilă şi de siguranţă rutieră, cu sedii la Cluj-Napoca, Bucureşti şi Nurnberg. Are un portofoliu de parcuri fotovoltaice şi de centrale electrice mixte, fotovoltaice – eoliene – cu stocare, construite “la cheie” sau în diferite stadii, în 15 ţări din Europa.


Preluat de la: Timpul.md