ANSP nu susţine ultimele modificări la Legea privind controlul tutunului

Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică nu susţine ultimele modificări la Legea privind controlul tutunului. Reprezentanţii instituţiei susţin că acestea vor duce la creşterea numărul fumătorilor, inclusiv a celor care preferă ţigările electronice sau dispozitivele de încălzire a produselor de tutun.    

Printre modificările la Legea privind controlul tutunului se numără creşterea limitei de conţinut a nicotinei admisă în lichidele pentru ţigările electronice de 3,6 ori. De asemenea, a fost exclusă obligativitatea de interzicere a expunerii dispozitivelor pentru tutun.

„Acest lucru se echivalează cu promovarea acestor produse. Dacă pui la vedere dispozitivele, înseamnă că reclamezi aceste produse şi înseamnă că nu există niciun fel de probleme cu consumul acestor produse.”, a afirmat şeful adjunct al ANSP, Ion Şalaru.

Deşi ANSP a venit cu propunerea majorării mai multor taxe privind produsele care conţin tutun, acestea nu au fost acceptate. Astfel, în 2021, vor fi ratate încasări la buget de peste 300 de milioane de lei.

„Noi am susţinut propunerile ce ţineau de uniformizarea sau echivalarea taxelor pentru ţigărilor de foi, ca să fie la fel ca taxele pentru ţigările obişnuite, cât şi introducerea unor noi taxe pentru lichidele pentru ţigările electronice care conţin nicotină.”, a menţionat şeful adjunct al ANSP, Ion Şalaru.

Am solicitat o reacţie referitor la aceste declaraţii de la Ministerul Finanţelor, însă, deocamdată, nu am primit niciun răspuns.

Potrivit datelor statistice, anual, 4.500 de moldoveni mor din cauza dependenţei de fumat. Mai mult, conform Studiului Global al Adolescenților despre Fumat, 16,3% dintre adolescenții cu vârste între 13 şi 15 ani din ţara noastră sunt fumători activi, iar circa 10% dintre ei consumă alte tipuri de produse din tutun decât țigaretele obișnuite.


Preluat de la: Publika.md