ANRE dezminte informațiile apărute privind prețul exagerat al gazelor naturale

Potrivit ANRE, în perioada ianuarie – aprilie 2024, S.A. „Energocom” a vândut gaze naturale către S.A. „Moldovagaz” în baza Deciziei Comisiei Situații Excepționale. Prețul de vânzare, în valoare de 550 euro/1000m3, a fost stabilit de către S.A. „Energocom” ca mediu ponderat al întregului stoc de gaze deținut la acel moment, care era constituit atât din volumele de gaze naturale achiziționate în perioada de criză 2022-2023, pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, cât și volumele achiziționate după normalizarea piețelor (în perioada trimestrelor III-IV, 2023).

”În ce privește prețul pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor, Agenția menționează că acesta se determină în baza tuturor cheltuielilor absolut necesare furnizorului pentru prestarea serviciului la care se adaugă o rată rezonabilă de rentabilitate, în conformitate cu prevederile Legii nr.108/2016 cu privire la gazele naturale și a Metodologiei tarifare nr.355/2021.

Este important de subliniat că, în structura prețurilor de furnizare a gazelor naturale, pe lângă costul gazelor naturale procurate, mai sunt incluse și alte costuri ale furnizorului, cum ar fi:

Serviciile de transport și de distribuție a gazelor naturale sunt prestate de operatori licențiați pentru activitatea specificată, iar tarifele pentru acestea sunt reglementate, incluzând costurile strict necesare ale operatorilor pentru desfășurarea activității de transport și, respectiv, distribuție a gazelor naturale”, se arată în nota de presă al ANRE.

În susținerea afirmațiilor sale, Agenția, face public un tabel care prezintă structura prețului reglementat pentru furnizarea gazelor naturale de către furnizorul cu obligația de serviciu public S.A. „Moldovagaz”, în vigoare de la 23.02.2024, pentru consumatorii racordați la rețelele de gaze naturale de presiune joasă (consumatori casnici).

Potrivit ANRE; rentabilitatea reglementată pentru S.A. „Moldovagaz”, inclusă în structura costurilor furnizorului este de 0,09 lei/1 m3, echivalent a 0,6% din prețul reglementat pentru furnizare la presiune joasă.

Agenția atenționează că informațiile făcute publice astăzi de Veaceslat Ionița ”nu au un caracter obiectiv și nu reflectă modul de stabilire și structura reală a prețurilor de furnizare a gazelor naturale”.

Totodată, ANRE menționează că toate calculele ce țin de prețurile și tarifele aprobate sunt publice, afișate pe site-ul Agenției, la capitolul ”Transparență decizională/Proiecte supuse aprobării” și pot fi consultate de orice persoană interesată.


Preluat de la: Noi.md