Anglia: Peste 5,5 milioane de oameni, vaccinaţi împotriva COVID-19

Peste 5,5 milioane de oameni au fost vaccinaţi împotriva COVID-19 în Anglia, în perioada 8 decembrie şi 22 ianuarie, potrivit datelor din sistemul public de sănătate citate de BBC, scrie libertatea.ro.

Din total, 5,08 milioane de oameni au primit prima doză de vaccin, iar 440.300 au primit a doua doză.

Anglia are o populaţie de peste 55 de milioane de locuitori. Având în vedere că a fost intensificată campania de vaccinare în întregul Regat, spaţiile pentru această procedură sunt dintre cele mai diverse. Catedrale, moschei, muzee şi reprezentanţe auto au fost transformate în centre de vaccinare. Black Country Living Museum, care este şi platou de filmare pentru serialul „Peaky Blinders”, va deveni luni primul centru de imunizare din oraşul Dudley. Vineri, o moschee din Birmingham a devenit prima din Marea Britanie care s-a deschis ca centru de vaccinare. Este aşteptat ca aici să fie imunizaţi până la 500 de oameni pe zi. Imamul Sheikh Nuru Mohammed a spus că acest lucru „va transmite un mesaj puternic fraţilor şi surorilor noastre musulmane”.

„Facem asta pentru a spune un mare «nu» ştirilor false şi un mare «da» vaccinului”, a adăugat Sheikh Nuru.

Catedralele din Blackburn şi Salisbury se numără între lăcaşurile de cult care s-au deschis ca centre de vaccinare săptămâna trecută.


Preluat de la: Publika.md