Americanii arată planul lui Putin de a șantaja R. Moldova: ‘De mai bine de 30 de ani se întâmplă asta!’

Dosarul transnistrean este strâns legat de evoluția războiului din Ucraina care a schimbat în totalitate viziunea asupra conflictelor în regiune, a declarat astăzi vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian în cadrul Forumului pentru Reintegrare care are loc la Chișinău.

Trupele ruse staționate ilegal în stânga Nistrului și depozitul de armament de la Cobasna reprezintă factori de risc pentru securitatea regională, au subliniat participanții în cadrul primului panel de discuții. Reprezentanta specială a Uniunii Europene pentru procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga, a declarat că integrarea europeană a Republicii Moldova trebuie să se întâmple concomitent cu procesul de reintegrare a țării. “Viitorul Republicii Moldova nu poate fi luat ostatic de conflictul transnistrean”, a subliniat oficialul european, adăugând că reintegrarea este un proces care trebuie să fie asumat nu doar de o singură instituție, ci la nivel general în cadrul unui dialog deschis și constructiv între cele două maluri ale Nistrului.

De mai bine de 30 de ani Rusia folosește regiunea separatistă transnistreană ca un instrument de șantaj împotriva Republicii Moldova pentru a o menține în sfera sa de influență, a subliniat în discursul său și ambasadorul Statelor Unite la Chișinău, Kend D. Logsdon. Diplomatul s-a referit la dependența energetică folosită de Federația Rusă ca principala pârghie de interferență în treburile interne ale Republicii Moldova, de care țara a reușit să se elibereze prin conectarea sistemului național energetic la cel european, după declanșarea războiului din Ucraina. „Rusia folosește regiunea separatistă transnistreană ca un instrument de șantaj împotriva Republicii Moldova”, a spus ambsadorul american.

În acest context trebuie să amintim că Republica Moldova a demarat marţi lucrările pentru a-şi legea reţeaua electrică de cea a României şi a-şi reduce dependenţa de energia rusească, de care ţara vecină vrea să se emancipeze complet.

Sursa Stiripesurse


Preluat de la: Timpul.md