America, lovitură DURĂ pentru chinezi. TikTok și WeChat, interzise în Statele Unite: ce a decis Administrația Trump

 TikTok și WeChat vor fi interzise în Statele Unite, potrivit unui nou set de reguli adoptate de Administrația Trump.

Statele Unite au pus de multă vreme gând rău aplicațiilor provenite din China, pe care le acuză că sunt o amenințare la adresa securității naționale. În jurul TikTok, spre exemplu, autoritățile dau târcoale de multă vreme și nu pare să ajute foarte mult nici parteneriatul încheiat recent cu Oracle.

Vineri, 18 septembrie, Administrația de la Washington a venit cu un set de reguli noi care vizează două dintre cele mai populare aplicații chinezești din China – TikTok și WeChat. Acestea nu se vor mai regăsi în magazinele de aplicații ale giganților americani începând de duminică, potrivit New York Times.

TikTok și WeChat, interzise în SUA

Cele două aplicații sunt folosite de peste 100 de milioane de americani, spun jurnaliștii americani, așa că Trump a lovit China într-unul dintre domeniile de interes. În cazul WeChat, noile reguli înseamnă că vor fi interzise transferul de fonduri și procesarea plăților prin pe teritoriul SUA. Mai mult, companiile americane nu vor mai avea voie să colaboreze cu chinezii sub nicio formă și nici nu pot utiliza codul aplicației în alte servicii sau softuri.

Aceleași interdicții privind furnizarea de servicii intră în vigoare în cazul TikTok pe data de 12 noiembrie.

„Acțiunile de astăzi arată, din nou, că președintele Trump va face tot ce îi stă în putere pentru a garanta securitatea noastră națională și pentru a proteja americanii de amenințările Partidului Comunist Chinez”, a declarat secretarul pentru comerț Wilbur Ross într-o declarație.

Ce se întâmplă acum vine după decretele deja semnate de Trump, în care acesta arăta că TikTok și WeChat colectează date de la utilizatori americani care ar putea fi accesate de guvernul chinez. Administrația a amenințat cu amenzi de până la 1 milion de dolari și până la 20 de ani de închisoare pentru încălcarea ordinului.

TikTok are, așadar, timp până la 12 noiembrie să lămurească autoritățile cu privire la acordul încheiat de Oracle. Dacă înțelegerea va fi pe placul Washingtonului, atunci interdicțiile ar putea fi ridicate. În cazul WeChat, însă, nu prea se întrezărește cale de întoarcere. Ce e cert, însă, e că ambele aplicații nu se vor mai regăsi în magazinele virtuale ale unor companii americane precum Apple sau Google. Asta înseamnă că utilizatorii americani care le-au descărcat deja nu vor mai avea acces la servicii de mentenanță sau update-uri.

Google și Apple, însă, ar putea da în judecată Administrația, ar putea contesta decizia. În acest caz, arată NYT, interdicțiile vor fi ridicate până la pronunțarea unui verdict. Companiile americane din tehnologie s-au arătat împotriva blocării unor aplicații din motive politice. 

playtech.ro


Preluat de la: Timpul.md