Alţi 19 moldoveni au fost răpuşi de COVID-19

Încă 19 moldoveni şi-au pierdut viaţa după ce au fost răpuși de noul coronavirus. Astfel, în țara noastră, bilanțul deceselor provocate de COVID-19 a ajuns la 1.766.

Ultimele victime sunt 12 femei și șapte bărbați cu vârste cuprinse între 53 şi 85 de ani. Toți pacienți aveau și alte maladii cronice.

Pacienții care au pierdut lupta cu COVID-19 sunt din Chișinău, Ceadîr-Lunga, Florești, Cimișlia, Ungheni, Edineț, Călărași, Hîncești, Bălți, Ocnița și Transnistria.

De la începutul pandemiei, 75.201 de moldoveni au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus, iar numărul celor care s-au vindecat a ajuns la 55.190.


Preluat de la: Publika.md