Alexandru Tănase: De ce noi timp de trei decenii ne bălăcim în rahat în timp ce Lituanienii sunt membri UE, NATO

 

La 30 iulie 2020, Curtea Constituțională din Lituania a adoptat o decizie epocala, prin care a fost creat blocul de constituționalitate a statului Lituanian. Pe această cale vreau sa-i felicit pe judecătorii Curții Constituționale din Lituania Domnii Elvyra Baltutytė, Gintaras Goda, Vytautas Greičius, Danute Jociene, Gediminas Mesonis, Vytas Milius, Janina Stripeikienė, și Dainius Žalimas pentru această decizie.

Potrivit deciziei Curții, din punctul de vedere al Constituției din 25 octombrie 1992, actele constituționale fundamentale ale statului Lituania sunt:

– Rezoluția Consiliului Lituaniei din 16 februarie 1918
– Actul de independență (împreună cu Rezoluția Adunării Constituante (Seimas ) din 15 mai 1920 privind statul democratic reînființat al Lituaniei),
– Declarația Consiliului Mișcarea lituaniană de luptă pentru libertate din 16 februarie 1949 (declarația partizanilor lituanieini)
– Actul Consiliului Suprem al Republicii Lituania din 11 martie 1990 privind restabilirea statului independent al Lituaniei.

Toate aceste acte, au fost calificate de Curtea Constituțională Lituaniană ca fiind acte constituționale (restaurative) preconstituționale, adoptate de instituțiile supreme care au reprezentat poporul și au exprimat voința poporului de a înființa (restabili) statul democratic independent al Lituaniei. Potrivit Curții, aceste acte constituționale fundamentale ale statului Lituania, au un caracter imuabil, sunt surse principale ale dreptului constituțional lituanian și nu pot fi niciodată modificate sau abrogate.

Curtea Constituțională din Moldova, a adoptat o decizie similară la 5 decembrie 2013 a creând Blocul de Constituționalitate al Republicii Moldova, în care a fost inclusă Declarația de Independență a Republicii Moldova.

Pe malurile Bâcului acesta decizie este atacata constant de comuniști, socialiști, centriști, „stataliști”, staliniști, de tot soiul de „popi Gapon” sub acoperire care „cădeau de pe scaune” și care urăsc sincer și fără de tăgadă textul Declarației de Independență al statului pe care îl jumulesc cu drag de trei decenii.

În Lituania, nici o voce (!) n-a contestat aceasta decizie, si n-a pus la îndoiala legitimitatea unor astfel de abordări. Repet, nimeni!

Moldovenii au fost singurii din spațiul post-comunist care și-au re-botezat denumirea oficiala a sărbătorii naționale din „Ziua Independenței” in așa numita zi a „Republicii” (de parcă până la 1991 am fost o monarhie dar nu una din cele mai prăpădite și sărace provincii sovietice).

Dacă în 2009 comuniștii lui Voronin și Tkaciuk au dat foc declarației de independență, în 2020,de ziua Independenței (!), șeful statului a dat dispoziții să fie cenzurată declarația de independență și să fie eliminate mențiunile referitoare la Pactul Molotov-Ribbentrop, limba româna, anexările teritoriale de la 1812 si 1940. Tot ce ține de identitatea noastră națională și constituțională se doresc a fi aruncate la gunoi si date uitării. Este trist că Parlamentul RM, care a creat zeci de comisii (unele dintre care tot umbla după potcoave de cai morți), nu a avut nici o reacție la această manifestare antinațională și antistatală.

Președintele Igor Dodon, a lansat o întreagă „reforma constituțională”, al cărei scop de fapt este de a anula anume hotărârile Curții Constituționale cu privire la crearea blocului de constituționalitate, deciziile referitoare la apartenența la spațiul valoric european si cea cu privire la neutralitate. Nu există nici un dubiu, ca daca va mai lua un mandat, anume asta va face.

A mai rămas doar ca monumentului lui Ștefan cel Mare să-i fie legată o cravată de pioner, ca sa asistam la un spectacol al absurdului în toată legea.
Lituania este o țară pe care o iubesc și căreia ii doresc tot binele din lume, la fel ca și țării mele. Am acolo mulți prieteni, la care țin și pe care ii prețuiesc cu adevărat. Diferențele dintre moldoveni și lituanieni, nu sunt doar de ordin geografic. Diferența majora constă în atitudine față de valorile fundamentele ale propriului popor și simțul demnității naționale.

În Lituania ar fi fost de neconceput ca de ziua independenței, președintele republicii sa organizeze un spectacol idiot (de genul celor organizate de „aghitbrigăzie” komsomoliste prin kolhozuri) in sala unde s-a votat independența și să cenzureze textul actului fondator al statului!

Aceste diferențe, explică de ce noi timp de trei decenii ne bălăcim în rahat în timp ce Lituanienii sunt membri UE, NATO, nivelul de trai crește de la an la an, iar oamenii sunt optimiști și privesc cu încredere în ziua de mâine.

Alexandru Tănase 


Preluat de la: Timpul.md