Agricultorii din țara noastră cer ajutor Guvernului României pentru depăşirea crizei provocate de seceta şi grindina din acest an

Patru asociații din domeniul agricol din țara noastră, precum Federația Națională a Fermierilor, Uniunea Republicană UniAgroProtect, Federația Națională a Agricultorilor ”FARM”, dar şi Asociația Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe ”Moldova Fruct”, au cerut ajutor Guvernului României pentru depăşirea situației critice provocată de seceta și grindina din acest an.

”Înțelegem perfect că și frații noștri agricultori din România se confruntă cu o situație similară, dar situația extrem de complicată ne obligă să acţionăm în consecinţă, mai ales după întâlnirea reprezentanților a celor patru Asociații cu prim-ministrul Republicii Moldova domnul Ion Chicu.

Cu mare regret, constatăm că, Guvernul de la Chișinău continuă să aibă o abordare superficială, chiar iresponsabilă, vis-a-vis de situația creată în agricultură în contextul necesităţii stringente de a continua procesul de însămânţare de către fermieri a terenurilor agricole, dar cu o lipsă totală de mijloace financiare pentru procurarea celor necesare pentru semănat”, se arată în comunicatul emis de agricultori.

CITEȘTE ȘI: Guvernul alocă încă 100 de milioane de lei pentru compensațiile agricultorilor


Preluat de la: Publika.md