Admitere pe timp de pandemie. Câte locuri bugetare oferă universităţile din ţară pentru viitorul an de studii

Cinci mii de locuri bugetare pun la dispoziţie Universităţile din ţară pentru viitorul an de studii. Din cauza pandemiei, înscrierea se face online, iar studenţii care vor să depună actele personal trebuie să îşi facă programare pentru a evita aglomeraţia.

„Avem persoane care nu au acces la internet acasă sau nu dispun de calculator. Pentru ei am preconizat o programare preventivă, la o oră fixă cu un interval de 10 minute ca să nu se intersecteze în curtea ASEM-ului. Anul acesta avem 475 de locuri la ciclul de licenţă şi masterat”, a afirmat rectorul ASEM, Grigore Belostecinic.

Marinela Belei vrea să înveţe la ASEM.

„Sigur îi greu să mă decid, deoarece îs multe facultăţi şi oportunităţi tot. Probabil o să aplic la finanțe şi bănci, dar aleg şi între contabilitate încă nu m-am decis”, a spus candidatul, Marinela Belei.

Şi la Universitatea Tehnică din Moldova e un sistem de înscriere online.

Anul acesta UTM-ul oferă peste 1300 de locuri la buget.  

„Am venit personal să depun actele chiar din prima zi, deoarece universitatea Tehnică este universitatea care m-am gândit de mai mulţi ani. Mă ocup cu robotica şi electronica şi asta a fost visul meu să continui studiile într-o universitate cu prestigiu în Republica Moldova”.

Sunt însă şi facultăţi unde candidaţii trebuie să treacă proba practică.

„Astăzi sunt examenele de admitere, specialitatea Soft. Eu vreau să încerc”.

Unii tineri au venit cu părinţii.

„Ca orice părinte am emoţii atunci când este la o intersecţie de drumuri şi este important pentru instituirea unui drum nou în viaţă”.

Potrivit rectorului Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, anul acesta instituţia va oferi mai puţine locuri pentru studenţii străini.

„La moment avem mai puţine oferte. Anual în jur 400, 450 studenţi internaţionali aveam. Astăzi la moment avem o ofertă de 150 de studenţi”, a comunicat rectorul USMF, Emil Ceban.

În Republica Moldova sunt 27 de universităţi, dintre care 17 sunt de stat.


Preluat de la: Publika.md