Acuzațiile și atacurile Rusiei, care s-au întețit la adresa Chișinăului și a partenerilor săi de dezvoltare, demonstrează încă o dată că bătăliile electorale din R. Moldova poartă o conotație geopolitică

 

Acuzațiile și atacurile Federației Ruse care s-au întețit la adresa Chișinăului și a partenerilor săi de dezvoltare demonstrează încă o dată că bătăliile electorale din Rep. Moldova poartă o conotație geopolitică bine pronunțată. Opinia aparține unor analiști politici, care remarcă implicarea factorului rusesc în alegerile prezidențiale din Republica Moldova.

Toți candidații la funcția de președinte al Republicii Moldova pot fi împărțiți convențional în două tabere: pro-europeni și pro-ruși, consideră analistul politic Anatol Țăranu. Fost ambasador al Republicii Moldova la Moscova, Anatol Țăranu vorbește despre încercările Rusiei de a susține deschis candidați pro-estici.

Asta încă o dată demonstrează faptul că bătăliile electorale de la Chișinău poartă o conotație geopolitică bine pronunțată. E evident că Rusia este interesată ca președintele R. Moldova să devină unul dintre reprezentanții pro-estici și invers: Occidentul, UE are interes ca R. Moldova să fie condusă de un reprezentat cu viziuni pro-europene. Iar toate intervențiile pe care le întreprinde diplomația rusă este încercarea de a camufla intervenția însăși a Kremlinului și a factorului rusesc în alegerile de la Chișinău. Și acest lucru s-a văzut când la întrunirea de la Valdai, președintele Federației Ruse a susținut deschis candidatura lui Igor Dodon. Ultimele evenimente de la Chișinău care s-au manifestat printr-un mic război diplomatic, declanșat între două ambasade: cea a Rusiei și cea a României, iarăși, este un element al acestei campanii electorale, chiar dacă în afară de considerentele electorale sunt prezente și elemente ale ideologiei de stat a Federației Ruse, a spus Anatol Țăranu.

Pe de altă parte, analistul de politică externă de la București, Iulian Chifu, consideră că aceste atacuri ale Rusiei din pragul alegerilor din Republica Moldova, nu-l avantajează pe candidatul pro-rus Igor Dodon, așa cum și-ar dori Kremlinul.

Probabil că este o euforie și un moment mai puțin fast al campaniei electorale. Ideea de a susține un candidat pro-rus, atacând celelalte state în special cele care sunt parteneri de dezvoltare, susțin Republica Moldova este o idee proastă. Exact cum a fost cea în care Federația Rusă pe de o parte prin ambasadă, apoi prin PSRM, a atacat România. Să nu uităm că acest lucru nu face decât să coaguleze restul forțelor împotriva lui Igor Dodon și diminuează în mod substanțial baza de susținere. Aș fi foarte reținut că este un avantaj, în schimb a o face este complet nepoliticos și evident în detrimentul candidatului pro-rus, a precizat Iulian Chifu.

De la începutul campaniei electorale, Moscova a lansat acuzații precum că Statele Unite ar pregăti o revoluție „colorată” în Republica Moldova, apoi președintele rus Vladimir Putin și-a anunțat susținerea pentru candidatul pro-rus Igor Dodon, iar ulterior, prin intermediul Ambasadei sale de la Chișinău, a acuzat România de cinism, după o comemorare a ostașilor români căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, în lupta pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică.

https://radiochisinau.md 


Preluat de la: Timpul.md