Activitate ilegală de comercializare a produselor petroliere, deconspirată de ofițerii de investigații

Activitate ilegală de comercializare a produselor petroliere și gazelor lichefiate  de către o întreprindere din orașul Anenii Noi, deconspirată de ofițerii de investigații.

Produsele petroliere erau comercializate conducătorilor auto pentru alimentarea unităților de transport destinate transportului de pasageri contra cost. Cumpărătorii achitau un preț preferențial pentru un litru de combustibil, iar achitarea se efectua în numerar, pentru a nu se elibera bon fiscal sau alte acte de evidență contabilă.

Totodată, în aparatul de casă al întreprinderii au fost depistate mijloace bănești nedeclarate.

În rezultatul verificărilor pompelor de alimentare cu produse petroliere s-a stabilit că acestea  nu dispuneau de dispozitive de alimentare utilate cu aparate de casă şi de control cu memorie fiscală conectate la distribuitor. De asemenea,  pe ambele mijloace de măsurare nu s-au depistat inscripții de identificare (tip, număr de uzina, doza sau capacitate după caz, producătorul), precum și lipsa marcajelor metrologice,  fapt ce contravine legislației privind comercializarea produselor petroliere.

În context, pompele de alimentare cu combustibil au fost sigilate, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele pentru luarea unei decizii legale.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză contravențională, iar dacă vinovăția va fi demonstrată, persoana riscă amendă în mărime de 30 000 de lei.


Preluat de la: Publika.md