Acrobat de la Circul din Bucureşti, în stare critică după ce a căzut în cap la "Roata Morţii"

Accident extrem de grav la Circul din Bucureşti, în timpul unei repetiţii. Unul din acrobaţi a căzut de la înălţime şi a ajuns în comă la spital, transmite Antena3.

Accidentul a avut loc, vineri, în jurul orei 16.00, la circul Metropolitan din Bucureşti. 

Odată cu relaxarea măsurilor de siguranţă impuse de pandemia de COVID, circurile îşi pot relua activitatea în condiţii speciale. Aşa că acrobaţii se antrenau pentru numere noi pe care să le prezinte vizitatorilor, în special copiilor.

La această roată a morţii se antrena unul din acrobaţi. Încerca de mai multe zile să facă un număr cât mai atractiv şi reuşise să stăpanească exerciţiul.

Doar că vineri, ceva s-a întâmplat şi într-un moment de neatenţie bărbatul a căzut de la o înălţime de 7 metri.

Cum acest dispozitiv nu este prevăzut cu plasă de siguranţă, acrobatul a sfârşit direct pe podea.

Imediat colegii lui au sunat la 112 şi au încercat să-l ţină nemişcat pănă la sosirea medicilor.

El a căzut în cap şi a suferit numeroase răni, fiind suspect de fractură de coloană. Transportat la spital, acrobatul a intrat în comă.

Medicii se declară rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire.

 


Preluat de la: Publika.md