Accident în Capitală: O mamă şi fiica ei au fost lovite pe trecerea de pietoni

Încă un accident în Capitală. O mamă şi fiica ei de nouă ani au ajuns la spital, după ce au fost lovite de o maşină, chiar pe trecerea de pietoni.

Accidentul a avut loc de dimineaţă, la intersecţia străzii Pan Halippa cu Ion Inculenţ. Copila a fost dusă la Institutul Mamei şi Copilului. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu, fetița e internată în secția vertebrologie și ortopedie a spitalului, cu o fractură la gambă.

Viața ei este în afara oricărui pericol, însă va rămâne internată câteva zile pentru îngrijiri medicale. Mama, în vârstă de 37 de ani a fost transportată la Institutul de Medicină Urgentă, dar nu am reuşit să aflăm care este starea acesteia.

La volanul automobilului se afla un şofer de 30 de ani care are acum dosar penal. 


Preluat de la: Publika.md