Academia Franceză: Covid-19 este un substantiv de genul feminin în limba franceză

„Covid” este abrevierea pentru „corona virus” iar prescurtările şi acronimele preiau genul substantivelor care constituie principala sintagmă din care sunt abreviate, potrivit Academiei Franceze.

Prestigioasa instituţie a precizat, pe site-ul său, că genul pentru Covid-19 este feminin. Pentru a-şi susţine analiza, Academia se bazează pe etimologia cuvântului. Covid-19 este prescurtatea de la „Corona Virus Disease 2019”, ceea ce, în franceză, înseamnă „maladia coronavirus 2019”. Instituţia explică: „Semnele şi prescurtările au genul substantivelor care constituie principala sintagmă din care sunt abreviate”. Spunem de exemplu SNCF (Societatea naţională a căilor ferate) căci „societate” este un substantiv de genul feminin, dar CIO (Comitetul naţional olimpic) căci „comitet” este de genul masculin. 

Aceeaşi logică este aplicată şi cuvintelor de origine străină, în franceză, chiar şi când nu au gen în limba de origine. Spunem de exemplu FBI (Federal Bureau of Investigation, adică Biroul federal de investigaţie) pentru că „birou” este la masculin în franceză, dar CIA (Central Intelligence Agency, adică Agenţia centrală de informaţii) pentru că „agenţie” este de genul feminin. 

Dacă pronumele masculin s-a răspândit larg, explică Academia Franceză, este mai ales din cauza coronavirusului. „Pentru că, înainte ca (Covid-19) să se răspândească, am vorbit despre „corona virus”, grup care datorează genul său (…) substantivului masculin „virus”. Prin metonimie, am dat bolii genul agentului patogen care o provoacă”, a detaliat Academia. 

Chiar dacă balanţa lingvistică înclină să-i dea dreptate Academiei Franceze, instituţia nu este sigură. În ciuda articolului, Academia a încheiat cu această urare: „Poate că nu este prea târziu pentru a reda acestui acronim (Covid-19) genul care ar trebui să fie al său”. 


Preluat de la: Publika.md