A început Târgul Apicultorului la Chișinău. Vezi ce poți cumpăra și care sunt prețurile produselor apicole

Zeci de albinari din țară și-au dat astăzi întâlnire la un eveniment mult așteptat, Târgul Apicol 2020. Acesta se desfășoară în Capitală, mai exact în Parcul Catedralei. Apicultorii au adus cu ei miere, ceară, polen, bucăți de fagure și chiar tinctură de propolis. Potrivit președintelui Asociației de profil, Ion Maxim din cei 35 de apicultori care și-au bifat prezența la eveniment, în prima zi de târg au venit peste 25.

La tîrg puteți găsi miere de tei, salcâm, lavandă, salvie, floarea soarelui, hrișcă.Unii apicultori au venit și cu un produs inovativ, au implementat QR-codul pentru a putea fi mai aproape de consumatori și a comunica cu el prin intermediul paginilor de pe social media.

Prețul unui kilogram de miere de la târg variază între 75 și 150 de lei. Cea mai scumpă este mierea de salcâm, spune Ion Maxim, președintele Asociației Apicultorilor din țara noastră. Vizitatorii au posibilitate să deguste produsele înainte de a le cumpăra, iar primii cumpărători au reușit deja să-și facă plinul de bunătăți dulci încă de la primele ore ale dimineții.

Mâine, cei prezenți la eveniment vor marca Ziua Apicultorului. Cu această ocazie, va fi organizată și o mică festivitate în cadrul căreia apicultorii vor fi decernați cu diplome și mențiuni. Precizăm că, Târgul Apicol va fi deschis în fiecare zi până la ora 20:00. Acesta se va desfășura până duminică, 23 august, inclusiv. Evenimentul este ajuns la cea de-a IV-a ediție.

 


Preluat de la: Timpul.md