„Zona în care au fost depistate fragmentele de dronă a fost complet curățată.
Este important de menționat că autoritățile competente au luat toate măsurile necesare pentru a proteja localitatea Etulia Nouă, din raionul Vulcănești, în urma descoperirii la aproximativ 5 km de localitate a resturilor de dronă”, spun responsabilii.
Inspectoratul General de Poliție a anunțat că fragmentele de dronă găsite ieri la Vulcănești au fost ridicate de experții Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP.
Poliția de Frontieră anunță că ieri, 17 februarie, în jurul orei 16:40, în apropierea localității Etulia Nouă, raionul Vulcănești, au fost identificate alte fragmente ale unei drone, asemănătoare celei de tip „Герань-2″.
La data de 11 februarie în zona frontierei moldo-ucrainene, în apropierea localității Etulia, raionul Vulcănești, au fost depistate fragmente de dronă de tip „Shahed”.
Preluat de la: Unimedia.info