A fost lansat primul teaser al celei mai noi pelicule Batman

Deși va fi difuzat în cinematografe abia în octombrie 2021, primul teaser al celei mai noi pelicule Batman a fost deja lansat. Fanii benzilor desenate DC au așteptat cu nerăbdare acest teaser, pentru a-l vedea în acțiune pe noul cavaler negru, jucat de Robert Pattinson.

Trailerul a stârnit reacţii pozitive chiar şi printre acei internauți care au criticat alegerea lui Robert Pattinson drept noul Batman şi spun că actorul a reuşit să intre în rolul eroului din Gotham City. Alături de acesta, din distribuţie mai fac parte staruri precum Zoe Kravitz, Paul Dano sau John Turturro. Scenariul filmului este încă necunoscut, dar au apărut zvonuri că Batman va avea de înfruntat șase antieroi. În trailer apar cel puțin doi, The Penguin și The Riddler. Premiera mondială trebuia să aibă loc în 24 iunie 2021, însă, din cauza pandemiei de coronavirus, a fost amânată pentru 1 octombrie anul viitor.

.


Preluat de la: Publika.md