A doua zi de proteste în Georgia. În jur 70 de oameni, arestați după manifestația de aseară și 50 de polițiști răniți

Georgienii au ieșit în stradă pentru a doua zi consecutiv. Oamenii au început să se adune începând cu or 15:00, ora locală. Până la această oră s-au adunat sute de mii de oameni care cer anularea legii controversate privind agenții străini, votată în prima lectură. Criticii susțin că legea ar limita drepturile civililor și ale presei. De asemenea, manifestanții cer eliberarea celor aproximativ 70 de oameni arestați după protestul de aseară. 

Ministrul Afacerilor Interne din Georgia a anunțat că 66 cei arestanți sunt cercetați pentru huliganism și nesupunerea ordinelor oamenilor legii. În același timp, 50 de polițiști au fost răniți după confruntările de marți seara. 

Sute de polițiști au fost mobilizați marți seara pe străzile din Tbilisi. În momentul când spiritele s-au încins, forțele de ordine au făcut uz de tunuri cu apă, spray cu piper și gaze lacrimogene. Câteva ore le-a luat până au dispersat protestatarii. 

Președintele Georgiei, Salome Zurabishvili, aflat într-o vizită în Statele Unite, a transmis că este de partea manifestanților, pentru că ei reprezintă Georgia liberă. 

”Georgia își vede viitorul în Europa și nu va permite nimănui să-i fure viitorul”, a declarat șeful statului georgian. 

Cât despre controversata lege, Zurabișvili a spus că trebuie abolită și că nu are rost să fie trimisă spre examinare Comisiei de la Veneția, întrucât experții de acolo știu foarte bine ce conține actul normativ. 


Preluat de la: Publika.md