În după amiaza acestei zile, în 1941, trupele române au intrat victorios în principalul oraș al Basarabiei, din direcția Nord.
Orașul, distrus de exploziile dirijate ale bolșevicilor puși pe fugă, era plin de incendii.
Fuseseră aruncate în aer zeci de clădiri administrative, strategice și de menire culturală, inclusiv licee și biserici, dar și case particulare, în special, în cartierele evreiești, incendiate chiar de stăpânii lor care se refugiau.
Ceva mai târziu, au fost găsite și gropile cu var, cu sute de cadavre ale basarabenilor împușcați în ceafă – urme ale odioasei poliții sovietice NKVD.
În dimineața acelei zile, de 16 iulie 1941, linia frontului se afla pe linia Căpriana-Negrești-Presecina (pe direcțiile nord și vest), și pe linia Văsieni-Hâncești–Cimișlia (la sud și sud-vest).
Pornind ofensiva pe la orele 3-30, și înfruntând o luptă grea pe linia Peresecina – Micăuți – Strășeni, deja pe la orele 6 dimineața, blindatele diviziei 5 românești se dislocau în pădurea Buruiana (undeva între Stăuceni și Poșta Veche).
De notat că în acea zi, comandantul Armatei 9 sovietice, general-colonelul Cerevicenko, a emis ordinul de apărare cu orice preț a Chișinăului.
Tot el era cel care, în acea zi, a condus acțiunile de luptă ale trupelor sale, pe linia Chișinău – Orhei, pierzând lupta de lângă Micăuți, în fața ostașilor români, bravi urmași ai lui Ștefan cel Mare.
Pe la orele 8 dimineața, adică peste doar 4-5 ore, tancurile maiorului Spirescu puseseră deja stăpânire pe Poșta Veche, iar de acolo, au mers mai departe, fără oprire spre centrul orașului.
Pe vremea aceea, șoseaua Orheiului pornea pe linie dreaptă chiar din centrul Chișinăului, prin străzile actuale Eugen Doga, Petru Rareș și piața Visterniceni.
Trupele sovietice care mai erau în oraș s-au împrăștiat în dezordine. Doar un batalion al regimentului 90 de infanterie sovietic, aflat în retragere prin Chișinău, a opus o anumită rezistență pe străzile orașului. Dar s-a retras și acesta spre Broasca-Floreni, unde se afla punctul de conducere al corpului 35 sovietic. După amiază, prin oraș se retrăgea o unitate a regimentului 134 de artilerie sovietic, din corpul 35 de infanterie.
Vreo câteva tunuri tractate se deplasau pe strada Columna.
În zona Catedralei, care zăcea și ea distrusă de sovietici, tancurile române au atacat prin surprindere.
Lupta n-a durat mult. Ostașii roșii au abandonat tunurile și au fugit de la fața locului. Nu se știe câți au murit sau au fost făcuți prizonieri.
Niște fotografii cu rezultatele acelei lupte din centrul Chișinăului au rămas însă în istorie. Se știe că, în 16 iulie 1941 și în zilele următoare, populația Chișinăului a întâmpinat armatele române eliberatoare cu mult entuziasm.
Teroarea roșie lua sfârșit. Însă nu și războiul…
Preluat de la: Timpul.md