Platforma DA şi PAS pregătesc o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu

O moţiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu ar putea fi semnată și depusă chiar mâine. Declarația a fost făcută de președintele fracțiunii Platforma DA, Alexandru Slusari. Potrivit lui, deputații Partidului Acțiune și Solidaritate urmează să vină cu sugestii referitor la textul documentului.

Slusari a precizat mai precizat că moțiunea de cenzură este legată de întreagă activitate a Guvernului și nu are legătură cu asumarea răspunderii prezentată săptămâna trecută la Parlament. 

„Până la sfârșitul zilei așteptăm ultimele sugestii de la Partidul Acțiune și Solidaritate. Vreau să menționez, în special, că noi examinăm depunerea moțiunii doar semnată de cei 26 de deputați, împreună cu PAS. Cel mai probabil, va fi luată decizia ca noi mâine să semnăm această moțiune de cenzură.”, a declarat Alexandru Slusari.

La solicitarea postului nostru de televiziune, vicepreședintele fracțiunii PAS Dan Perciun a declarat că formațiunea va prezenta o poziție oficială referitor la acest subiect după ședința Biroului Politic, programată pentru ora 18:00.

Anterior, atât deputații fracțiunii Platforma DA, cât și cei de la  PAS au criticat activitatea Cabinetului de miniștri, care potrivit lor, nu face față crizei, provocate de COVID-19, dar și promovează o politică externă greșită, care duce la izolare țării noastre pe plan internațional. Aceste acuzații au fost respinse de nenumărate ori de reprezentanții Executivului.

Pentru demiterea Guvernului prin moțiune de cenzură sunt necesare 51 de voturi pentru.


Preluat de la: Publika.md