Operaţie de succes într-o clinică din Capitală. Unui bărbat din Hînceşti i-a fost înlăturată o tumoare cerebrală

Din 1 iulie, în instituțiile medicale din ţară au fost reluate intervențiile chirurgicale planificate. Cel mai mult se bucură pacienții cu probleme de sănătate care au nevoie de operaţii urgente.

O astfel de intervenţie planificată a fost efectuată chiar ieri într-o clinică din Capitală. Unui pacient de 70 de ani din Hînceşti, diagnosticat cu cancer pulmonar, i-a fost înlăturată o tumoare cerebrală prin metoda minim invazivă. Boala severă a dat metastaze în creier, iar din această cauză picioarele și brațele bărbatului au fost practic paralizate. Operația a durat aproape cinci ore și a fost realizată cu succes de neurochirurgii Dan Lîsîi și Vladimir Parpauț.

La doar trei ore după operaţie pacientul și-a revenit, iar peste o săptămână va fi externat.

Potrivit medicilor, anual, în Moldova sunt efectuate sute de intervenții chirurgicale pe creier. Aceştia spun că, deşi în ţară avem echipamentele necesare, din păcate, pacienții apelează prea târziu la doctor.

Anul trecut, peste 10 mii de moldoveni au fost diagnosticaţi cu cancer. În aproximativ 12 la sută de cazuri a fost vorba de cancer pulmonar.


Preluat de la: Publika.md