Gheretele cu înghețată, băuturi răcoritoare și produse de patiserie au fost permise de autorităţi în sezonul estival pe străzile din Capitală. Primarul Ion Ceban a semnat din nou o dispoziţie care prevede desfăşurarea acestui tip de comerț în perioada 22 iunie – 31 octombrie 2020. Asta după ce își anulase decizia anterioară cu privire la acest tip de comerț.
Potrivit ultimei dispoziţii, comerţul va fi permis în zonele de odihnă, în grădini publice, în parcuri, în scuaruri, precum şi pe străzile și bulevardele principale ale orașului.
Totodată, edilul dă asigurări că „activitatea comercială va fi realizată cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire și diminuare a răspândirii infecției COVID-19”.
„Prestatorii de servicii de comerț vor semna un angajament prin care se obligă să respecte mai multe condiții impuse de autoritățile locale, precum: normele sanitare, inclusiv igiena și sănătatea publică, protecția consumatorilor, proveniența și calitatea mărfurilor, să păstreze curățenia în perimetrul amplasamentului pe o rază de minimum 10 metri și să colecteze deșeurile în recipiente corespunzătoare.”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.
Cât despre respectarea ordinii publice, Ceban a menţionat că preturile de sector, în comun cu poliția, vor întreprinde toate măsurile necesare pentru a preveni comerțul stradal ilicit.
Acum două săptămâni, din cauza acțiunilor abuzive ale unor agenți economici care au amplasat în mod ilegal gherete în parcuri și pe trotuare, primarul Capitalei, Ion Ceban, a revocat dispoziția cu privire la desfășurarea comerțului ambulant stradal în perioada sezonului estival 2020. Tonetele și gheretele amplasate fără acte permisive au fost evacuate.
Preluat de la: Publika.md