Cele 10 mii de teste rapide, donate la finele lunii martie de către Federația Rusă, nu ne sunt utile la această etapă, afirmă responsabilii din domeniul sănătății.
„Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă teste de biologie moleculară, care permit depistarea virusului în perioada de incubare, ceea ce ne permite să reacționăm rapid – să izolăm și să tratăm bolnavii. (…) Testele rapide sunt doar orientative, care pot să arate dacă pacientul a trecut sau nu prin boală”, a comparat Ala Halacu, șefa Direcției diagnostic de laborator în sănătate publică de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).
Ala Halacu a declarat astăzi-dimineață, în cadrul briefingului de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, că ANSP lucrează acum cu teste din China, cu cele donate de OMS și din Spania. Cele din China, de exemplu, au o precizie de cel puțin 85% în ceea ce privește cazurile de COVID-19.
„Pentru diagnostic este recomandată doar biologia moleculară, deoarece scopul acestor teste este de a detecta virusul în prima perioadă de incubare, ca să putem lua măsurile de rigoare”, a afirmat responsabila de la ANSP, adăugând că rezultatul corect al testelor depinde, în proporție de 60-70%, de felul cum au fost recoltate și transportate probele până la laborator.
Potrivit Alei Halacu, testele rapide care au ajuns în republică vor putea fi utilizate „mai târziu, când va fi o situație mai liniștită” din punct de vedere epidemiologic.
„Testele rapide nu au o precizie înaltă pentru a dovedi și detecta anticorpii ce sunt produși în organism în urma trecerii prin boală, deoarece proteinele specifice pentru virusul SARS-CoV-2 sunt specifice și pentru alte tipuri de virusuri și de aici pot apărea rezultate false. Nu există încă o claritate, trebuie să fie făcute studii și analize pentru a identifica și stabili o eficacitate a acestor teste”, a punctat șefa Direcției diagnostic de laborator în sănătate publică de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
Menționăm că, până în prezent, în R. Moldova au fost efectuate 9 848 de teste pentru COVID-19, iar 2 019 au fost pozitive.
https://www.ziarulnational.md/
Preluat de la: Timpul.md