Un bărbat a înjunghiat mortal un bărbat, la o şcoală primară din oraşul slovac Vrutky, înainte de a fi ucis de poliţie, au anunţat autorităţile din Slovacia. Alte cinci persoane, inclusiv copii, au fost rănite, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Potrivit presei slovace, atacatorul şi-a atacat victimele cu un cuţit şi apoi a fost împuşcat de poliţişti în timp ce încerca să fugă de la şcoala primară din oraşul situat la circa 220 km nord-est de capitala slovacă Bratislava. Cinci persoane au fost rănite, între care şi copii, a spus o purtătoare de cuvânt a serviciilor de salvare.
Persoana ucisă este directorul adjunct al școlii.
Poliţia l-a identificat ulterior pe atacator în social media ca fiind un bărbat în vârstă de 22 de ani din Martin, regiunea Zilina.
Ministrul de interne slovac Roman Mikulec s-a deplasat la faţa locului în urma incidentului, relatează agenţia slovacă de presă TASR.
Şcolile primare din Slovacia au început să primească din nou elevi de la 1 iunie, în cadrul măsurilor de relaxare a restricţiilor, scrie digi24.ro.
Preluat de la: Publika.md