De astăzi, centrele comerciale din ţară se REDESCHID. Vezi programul şi orele în care vor lucra

Bilanţul îmbolnăvirilor de COVID-19 creşte vertiginos de la o zi la alta, autorităţile, însă, continuă să anuleze restricţiile anti-COVID-19. De astăzi, şi centrele comerciale din ţară îşi reiau activitatea. Vor rămâne, însă, închise cinematografele, unităţile de alimentaţie publică şi cele de agrement amplasate în incinta acestora.

În Capitală, mall-urile vor activa conform unui program special. Potrivit unei decizii a Comisiei Municipale Extraordinare de Sănătate Publică, acestea vor fi deschise doar de luni până vineri, între orele 10:00 şi 16:00. Sâmbăta şi duminica ele vor fi închise.

Potrivit aceluiaşi document, de ieri, pieţele din municipiul Chişinău activează după un nou program. Comercianţii îşi încheie ziua de muncă cu două ore mai devreme decât de obicei. Zilele de luni vor fi sanitare, aşa că târgurile vor rămâne închise. De marți și până vineri, însă, acestea vor fi deschise de la ora 05:00 și până la 16:00. În weekend, comercianţii vor avea un grafic de lucru mai scurt, de la 06:00 și până la 14:00.

Pieţele din municipiul Chişinău şi Bălţi au fost închise la mijloculul lunii martie şi şi-au reluat activitatea din data de 1 iunie, după ce mai mulţi comercianţi şi reprezentanţi din domeniul Horeca au protestat câteva zile în faţa Guvernului.


Preluat de la: Publika.md