Revoltă mondială fără precedent. Manifestații anti-rasism în întreaga lume, în sprijinul protestelor din SUA

Mii de oameni din întreaga lume, de la Sydney la Londra, au sfidat pandemia sâmbătă pentru a pune capăt rasismului şi brutalităţii poliţiei, o revoltă mondială fără precedent, declanşată de moartea afro-americanului George Floyd în timpul arestării sale în Minneapolis, Statele Unite.

Australia a fost prima care a deschis balul indignării mondiale. Mii de oameni au manifestat în toată ţara, fluturând bannere pe care scria „Nu pot respira”, referire la cuvintele lui George Floyd, care a murit după ce polițistul Derek Chauvin a stat aproape nouă minute cu genunchiul pe gâtul său.

Pentru organizatorii australieni, care au rămas insensibili la apelul guvernului de a rămâne acasă din cauza crizei de sănătate, cazul lui Floyd are multe ecouri în ţara lor. Aceştia au explicat că au dorit să denunţe şi rata foarte mare de închisoare în rândul aborigenilor, precum şi decesele – peste 400 în ultimii treizeci de ani – ale membrilor acestei comunităţi în timp ce erau reţinuţi de poliţie, relatează Agerpres.

La Londra, ignorând instrucţiunile oficiale de distanţare pentru a combate răspândirea noului coronavirus, dar cu feţele acoperite cu o mască de protecţie în cazul unora, sute de manifestanţi s-au adunat în faţa Parlamentului, ţinând pancarte cu sloganul „Black Lives Matter” (Vieţile negrilor contează).


Preluat de la: Publika.md