O fetiţă de 1 an şi 5 luni, transportată din Chişinău la Bucureşti cu un echipaj SMURD. Ce i s-a întâmplant micuţei

Un copil de 1 an și 5 luni, care avea nevoie de o intervenție chirurgicală, a fost transportat din Republica Moldova în România cu echipaj SMURD din sudul ţării.

Potrivit IGSU, fetița a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S Curie” din București pentru o operaţie urgentă în urma unei complicații severe la creier.

Pe parcursul transportării, copilul a fost strict monitorizat de echipa de medici și paramedici.

Potrivit IGSU de la începutul anului 2020, aceasta este a șasea intervenție transfrontalieră terestră SMURD pentru cetățenii Republicii Moldova.


Preluat de la: Publika.md