Probleme la FC Barcelona. După ce fotbaliştii au fost de acord să renunțe la 70 la sută din salarii pentru a ajuta clubul în perioada pandemiei de COVID-19, preşedintele clubului, Josep Maria Bartomeu, i-a rugat pe jucători să accepte o nouă diminuare. Această iniţiativă a fost însă refuzată de jucătorii clubului blaugrana.
Fotbaliştii nu sunt de acord cu ideea prezentată de conducere, deoarece meciurile campionatului se vor relua, începând cu 11 iunie, şi lucrurile vor reveni la normal.
Potrivit presei spaniole, clubul catalan ar avea nevoie de mai puțin de 10 milioane de euro la nivelul staff-ului, ceea ce s-ar putea rezolva, dacă fotbaliștii sunt de acord cu încă o micșorare a salariilor.
Pentru a face faţă crizei economice, FC Barcelona a scos la vânzare trei modele de măşti, în funcţie de design-ul echipamentului. Preţul unei unităţi este de 20 de euro.
„Cred că este o idee minunată. În mod obligatoriu, trebuie să purtăm o mască de față. Măştile personalizate nu se compară cu cele pe care le poţi cumpăra la farmacii. Deci, avem ocazia să purtăm ceea ce ne reprezintă şi este pe placul nostru. Nu contează că este vorba de Barça sau de orice altă echipă”.
FC Barcelona va reveni oficial pe teren pe 13 iunie, urmând să joace în deplasare, pe insulele Baleare, cu Real Mallorca.
La această oră clubul catalan conduce clasamentul, cu două puncte avans faţă de Real Madrid.
Preluat de la: Publika.md