Formula 1 a publicat marți calendarul definitiv al primelor 8 curse ale sezonului 2020, care vor avea loc în Europa. Sezonul va începe în 5 iulie cu Marele Premiu al Austriei.
După mai multe săptămâni de negocieri, Formula 1 a definitivat în cele din urma structura sezonului european al competiției.
Așa cum era de așteptat, noul sezon va începe în 5 iulie cu Marele Premiu al Austriei, iar o săptămână mai târziu va avea loc o nouă cursă tot pe circuitul Red Bull Ring.
Ulterior, echipele se vor deplasa în Ungaria pentru cursa din 19 iulie. Sezonul va continua apoi după o pauză de două săptămâni cu alte trei curse consecutive, dintre care două la Silverstone și una la Barcelona, pentru ca ulterior sezonul european să se încheie cu cursele programate la Spa-Francorchamps și Monza în 30 august și 6 septembrie.
Cu alte cuvinte, din 5 iulie până în 6 septembrie vor exista doar două weekenduri în care nu vor avea loc curse de Formula 1. Toate Marile Premii vor oferi și cursele suport de Formula 2 și Formula 3 și, cel mai probabil, toate se vor desfășura fără spectatori.
"Ne așteptăm ca sezonul să înceapă fără spectatori, dar sperăm că în următoarele luni situația ne va permite să-i primim înapoi pe fani atunci când va fi sigur să facem asta", a explicat Chase Carey, CEO-ul Formulei 1.
În plus, Formula 1 anticipează că în următoarele săptămâni va putea stabili și calendarul pentru cursele care vor avea loc în afara continentului european. Scopul final rămâne cel stabilit anterior, cu un sezon de 15-18 curse care să se încheie în luna decembrie.
"Suntem încântați să stabilim primele 8 curse ale calendarului și așteptăm cu nerăbdare să publicăm calendarul complet în următoarele săptămâni", a adăugat Carey.
Preluat de la: Timpul.md