Un bărbat a fost arestat de polițiștii din Florida, după ce a fost acuzat că a montat camere spion în baia unui conac de 20 de milioane de dolari, pentru a surprinde imagini cu două adolescente care fac duș, scrie a1.ro.
Lennon Ford Starkweather a fost angajat pentru instalarea sistemelor electronice din cele mai exclusiviste cartiere din Florida.
Bărbatul a fost arestat după ce s-a descoperit că montase camere de supraveghere în baia unui conac, camere care au surprins două minore care fac duș și folosesc toaleta. Adolescentele au 16 și 17 ani.
Prima cameră ascunsă de bărbat a fost descoperită de una dintre cele două adolescente, care este nepoata unui milionar. Suspectul a folosit o cameră ascunsă într-un dispozitiv care arăta ca un încărcător pentru electronice.
Pe cardul micro-SD din dispozitiv poliția a descoperit multe poze și clipuri video cu cele două fete.
Pentru a-l prinde pe suspect, anchetatorii au înlocuit camera acestuia cu alta. Bărbatul, care avea un birou pe proprietatea bunicului victimei, unde lucra ca și consultant, a fost prins în timp ce prelua dispozitivul pentru a copia conținutul de pe card.
Starkweather, în vârstă de 37 de ani, este căsătorit, are un copil și este expert în electronică.
După ce s-a aflat despre incident, mai multe persoane care au apelat la serviciile lui au chemat tehnicieni de la poliție ca să caute în casele lor camere spion.
Credem că sunt multe victime. A avut zeci de clienți în zonă”, a declarat Rich Rosell, șeful River Shores Police.
Bărbatul a fost eliberat din arest după ce a plătit o cauțiune de 50.000 de dolari.
Tot în SUA, o companie care oferă servicii de securitate a fost dată în judecată după ce un angajat a accesat camerele video din locuinețele a sute de clienți pentru a urmări femei și minore.
Preluat de la: Publika.md