A crezut că nu îl vede nimeni! Cum a fost surprins un moldovean în Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa

Un bărbat cu dublă cetățenie, bulgară şi Republica Moldova, a fost surprins în timp ce încerca să fure piese auto din interiorul unui automobil parcat în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa.

Moldoveanul, în vârstă de 53 de ani, efectua o cursă regulată pe ruta Bulgaria-Republica Moldova, fiind la volanul unui ansamblu de vehicule format dintr-un autotractor şi o semiremorcă. Acesta le-a spus polițiștilor de frontieră români, că atunci când a observat un Volkswagen Passat abandonat pe spaţiul verde, a decis că având și el o astfel de mașină, să ia din interiorul acestuia piese pe care le va folosi pentru automobilul personal.

Bărbatul avea asupra lui diferite scule cu ajutorul cărora demonta piese din interiorul autoturismului.

Actualmente, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat.


Preluat de la: Publika.md