Dereck Hogan, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, a avut întrevederi cu mai mulți politiceni din țara noastră. În cadrul întâlnirii, liderul Pro Moldova, Andrian Candu, președintele Platformei DA, Andrei Năstase, dar și șeful PDM, Pavel Filip, au discutat cu Dereck Hogan despre situația politică din țară și criza economică provocată de pandemia de coronavirus.
Andrian Candu a declarat că unica preocupare a PRO MOLDOVA este depășirea crizei economice și a efectelor acesteia asupra oamenilor din țara noastră.
„Un Guvern capabil să readucă țara pe linia de plutire și o majoritate neomogenă, dar care să acționeze în interesul locuitorilor țării, nu a interesului politic al unui om, este obiectivul pe care la această oră îl urmărim”, a menționat liderul grupului PRO MOLDOVA.
Liderul PPDA, Andrei Năstase, i-a prezentat ambasadorului Derek Hogan poziția și propunerile Platformei DA privind situația prin care trece astăzi Republica Moldova, dar și dificultățile actualului guvern de a identifica soluții pentru diminuarea daunelor pe care criza economică generalizată le face în rândul cetățenilor și pentru întreg mediul de afaceri.
Iar Pavel Filip i-a spus ambasadorului SUA la Chișinău că PDM consideră că Moldova nu are nevoie de o criză politică, suprapusă crizei în sănătate și celei existente în economie.
„PDM condamnă tentativele de destabilizare a situației din țară prin coruperea deputaților din majoritatea parlamentară. Am discutat și eventuale scenarii. Cei care vor să arunce țara în haos în aceste circumstanțe nu se gândesc deloc la binele cetățenilor”, a precizat Filip.
Preluat de la: Publika.md