Casa cavalerilor moldoveni a devenit cea mai bună la un mare festival medieval 

La festival au participat reconstituitori din România, Slovacia, Ungaria, Polonia, Cehia, Franța, Belgia, Moldova, Italia.

Meșteri, artizani, cavaleri și scutieri, regi și nobili, clerici și țărani medievali au umplut străzile și piețele frumoasei cetăți.

Participanții festivalului au trăit în aceste zile în interiorul cetății, și-au pregătit mîncarea, au forjat unelte și armură, au practicat tregere cu arcul și scrimă, au mers unul la altul în vizite prietenoase și chiar au organizat dueluri judecătorești cu permisiunea regelui Sigismund.

La competiția caselor cavalerești au participat peste 10 echipe din diferite țări, iar evaluarea a inclus nu doar prezența mantalelor heraldice și a figurii de pe coif, ci și prestația poetică a heralților, precum și măiestria în mînuirea diverselor arme.

Merită menționat că în competiția de tir cu arcul pentru echipe, nu era evaluată doar abilitatea cavalerului de a trage cu precizie, ci și aptitudinile suitei sale – dama lui și scutierul său.

Cavalerii moldoveni, arcașii, infanteriștii curajoși, trăgătorii de foc și întreaga suită a lui Bratului Netedului au reușit în final să-și depășească prietenii-concurenți din Cehia cu doar 1 punct, devenind astfel din nou cîștigătorii festivalului „Oradea Medievală”.

Conaționalii noștri s-au descurcat excelent și în alte competiții. Scutierul cavalerului moldovean – Alexandr Cebotari – a devenit cîștigător în competiția de tir cu arcul, lovind ținta cu siguranță de la o distanță de peste 60 de pași, fiind premiat cu o suliță forjată.

În categoria sportivă de scrimă „Tap Fight”, luptătorii puteau alege orice armă pentru luptă – suliță, scut și sabie, topor, spadă cu două mîini sau sabie – și să-și demonstreze măiestria în fața regelui însuși, sub supravegherea unei echipe special pregătite de arbitri.

Sportivii moldoveni au intrat cu încredere în topul celor mai buni zece, iar cîștigătorul turneului a devenit tînărul războinic Victor Pîslari, demonstrînd superioritatea tehnicii sale și a spadei de mînă și jumătate asupra armelor adversarilor.

La ceremonia de închidere, din mîinile regelui au fost primite diplome pergament scrise de mînă, confirmate cu sigiliul adevăratului „Ordin al Dragonului”, iar tînărul războinic moldovean Victor Pîslari a fost ridicat la rangul de cavaler de regele Sigismund și a primit din mîinile lui o sabie premiu.


Preluat de la: Noi.md