„Poporul nostru nu și-a dorit niciodată război, doar pace. Nimeni nu ne-a întrebat însă ce alegere vrem să facem. În timpul primului val al deportărilor din 1941, în noapte de 12 spre 13 iunie, câteva zeci de oameni nevinovați au fost smulși din casele lor, despărțiți de cei dragi și trimiși în cele mai îndepărtate regiuni ale fostei URSS. Mulți dintre ei nu s-au mai întors niciodată, iar viața celor represați s-a schimbat pentru totdeauna.
Suferința acelor oameni și nedreptatea la care au fost supuși nu trebuie uitate niciodată. Este primul episod al unei serii de represiuni la care au fost supuse sute de mii de oameni care trăiau pe teritoriul actual al Republicii Moldova, indiferent de etnia din care făceau parte.
Pe parcursul lunii iulie, când aniversăm 75 de ani de la al doilea val de deportări, vor fi organizate o serie de evenimente dedicate comemorării victimelor deportărilor și represiunilor staliniste. Avem datoria să le păstrăm memoria și suferința la care au fost supuși pe nedrept. Deportați la mii de kilometri, acești oameni și-au păstrat demnitatea și identitatea, lăsând în urmă lecții de viață pe care trebuie să le învățăm ca astfel de lucruri să nu să se mai întâmple. Inclusiv pentru asta construim Moldova Europeană care într-un final să ne ducă ireversibil într-un spațiu al libertății, al păcii, al bunăstării și al siguranței zilei de mâine.
Președinta Maia Sandu a lăsat un mesaj pe rețelele de socializare privind primul val de deportări, care a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. „Regimul sovietic a scos mii de familii din casele lor, le-a urcat în trenuri marfare și le-a trimis departe de casă. Primari, preoți, învățători, fruntași agricoli – cei mai buni oameni din comunitățile noastre – au fost numiți „dușmani de clasă” și au fost deportați”, a scris Maia Sandu.
Preluat de la: Unimedia.info