Poziția Chinei în problema Ucrainei este fermă și consecventă, și anume, promovarea negocierilor de pace, a declarat membru în Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, la o conferință de presă organizată împreună cu ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, aflat în vizită la Beijing.
Șeful diplomației chineze a menționat că poziția Chinei se bazează pe “cele patru principii pe care trebuie insistat” propuse de președintele Xi Jinping în faza incipientă a crizei, între care primul este că suveranitatea și integritatea teritorială a țărilor implicate trebuie respectate, iar orice efort favorabil soluționării pașnice a crizei trebuie susținut. Cu toate că actualmente încă nu există condiții pentru negocieri de pace, totuși, partea chineză nu va încetini eforturile pentru realizarea păcii, a declarat Wang.
Ministrul chinez a spus că China încurajează și sprijină toate inițiativele și eforturile care ajută la detensionarea situației și la realizarea păcii, acordă importanță majoră pregătirilor făcute de Elveția pentru conferința de pace și a oferit sugestii constructive părții elvețiene. Elveția a apreciat și a exprimat mulțumiri pentru acestea. Azi, în lume, se organizează multe conferințe, iar China va decide dacă participă sau nu, și cum să participe, conform propriei sale poziții, a subliniat Wang.
Partea chineză consideră că în criza din Ucraina lumea are nevoie de mai multe opinii obiective, echilibrate care sînt constructive și au semnificații pozitive, a susținut oficialul chinez. În acest sens, China și Brazilia au prezentat în comun acordul în șase puncte privind promovarea rezolvării politice a crizei ucrainene, care pun accentul pe cele trei principii pentru relaxarea situației, solicită părților să insiste pe dialog, să sporească asistența umanitară, să se opună folosirii armelor nucleare, atacurilor asupra centralelor nucleare și să depună eforturi pentru asigurarea stabilității lanțului industrial și a celui de aprovizionare globală.
Wang a menționat că a avut un schimb de păreri cu ministrul Fidan privind acordul în șase puncte, și el a salutat și a apreciat documentul. Ministrul chinez a anunțat că numai într-o săptămînă, 45 de țări de pe cinci continente au reacționat activ la acordul în șase puncte, între care 26 au confirmat aderarea sau studiază modul de aderare, și cele două părți implicate, Rusia și Ucraina, au apreciat majoritatea conținutului acordului, fapt care înseamnă că acesta corespunde așteptărilor comune ale majorității țărilor. Partea chineză crede că cu cît mai multe țări vor adera la acordul în șase puncte, cu atît mai repede va fi convocată o adevărată conferință de pace, așteaptă ca și mai multe țări să sprijine și să participe la acordul pentru realizarea cît mai grabnică a păcii, a transmis Wang Yi.
Preluat de la: Noi.md