Balonul de Aur al lui Maradona va fi scos la licitație

Decizia privind organizarea licitației a fost luată de un tribunal. Experții estimează că obiectul va fi vîndut cu milioane de euro.

Moștenitorii lui Maradona cred că a fost furat de la bancă și au solicitat oprirea licitației. În schimb, casa de licitații a explicat că trofeul a reapărut în 2016, printre alte obiecte achiziționate dintr-o colecție privată din Paris. Un tribunal francez a decis că licitația poate să continue, a anunțat avocatul moștenitorilor.

Trofeul ar putea fi scos la vînzare joia viitoare la casa de licitații Aguttes din Paris. Prețul ar putea să fie de ordinul milioanelor de euro, susțin specialiștii. Ofertanților li se va cere să facă un depozit de 150.000 de euro pentru a participa la licitație.


Preluat de la: Noi.md