În Orenburg, una dintre regiunile cel mai afectate, nivelul apei a depășit 10 metri și continuă să crească. Pe străzi se circulă cu barca după ce mai multe diguri au cedat sub presiunea apei. Primarul oraşului Orenburg a avertizat că inundaţiile sînt „fără precedent”, punctul maxim fiind atins miercuri.
Luni au izbucnit proteste la Orsk, în aceeaşi regiune, locuitorii acestui oraş inundat cerînd socoteală autorităţilor, în pofida ameninţărilor parchetului regional cu privire la organizarea de adunări ilegale, în contextul în care demonstraţiile sînt strict reglementate în Rusia.
În Kazahstan, în cinci regiuni din această ţară de cinci ori mai mare decît Franţa, peste 3.700 de locuinţe sînt deja sub ape, iar nivelul acestora continuă să crească.
Preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev a mustrat aspru autorităţile locale pentru nepregătirea lor, iar săptămîna trecută a descris inundaţiile drept „un dezastru natural, poate cel mai mare, în ceea ce priveşte amploarea şi consecinţele, din ultimii 80 de ani”.
Un total de 23.000 de angajaţi ai Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, de Interne, de Apărare şi ai serviciilor secrete din Kazahstan sînt implicaţi în operaţiunile de salvare, alături de mii de voluntari civili, în timp ce posturile de televiziune de stat au afişat un banner pe care scria „puterea noastră stă în unitate”.
Capitala Kazahstanului de Nord, Petropavl, cu o populaţie de aproximativ 220.000 de locuitori, este de asemenea ameninţată, autorităţile multiplicînd apelurile de evacuare.
Preluat de la: Noi.md