Ilie Șerbănescu, fost ministru al Reformelor în guvernul Victor Ciorbea, a murit. „Ilie Şerbănescu și-a dorit întotdeauna ceea ce a fost mai bine pentru țară”, scrie pe Facebook premierul Marcel Ciolacu.
„Ilie Șerbănescu a fost unul dintre cei mai apreciați și valoroși economiști români, un adevărat om de stat, un om cu o viziune, care și-a dorit întotdeauna ceea ce a fost mai bine pentru țară. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. Europarlamentarul Maria Grapini amintește că a colaborat la mai multe emisiuni economice pe vremea când conducea patronatul din textile. „Ne prețuiam reciproc și pot spune fără teamă de a greși că, domnul Profesor, Ministru Ilie Șerbănescu era un specialist în economie, dar era și un mare român. Suferea pentru orice pierdere economică a României și suferea atunci când nu se luau cele mai bune măsuri! Dumnezeu să-l odihnească”, adaugă Grapini.
Ilie Șerbănescu, economist și fost ministru al reformei în guvernul Victor Ciorbea, a decedat în urma unei lungi suferinţe, la vârsta de 81 de ani “Cu Sfânta Împărtășanie, pe care a primit-o chiar ieri, Ilie a plecat de lângă noi. Dumnezeu să-l ierte!”, este mesajul trimis, luni dimineață de soția sa, Cristina, pe pagina ei de Facebook.
George Simion, liderul partidului AUR, a comentat și el: „România e de azi mai săracă. Un patriot, economistul Ilie Șerbănescu, s-a dus la Cer azi dimineață. Ieri primise Sfânta Împărtășanie. Miercuri va avea loc slujba de înmormântarea la biserica Cașin. Drum lin printre stele, maestre! Dumnezeu să vă odihnească în pace la dreapta Sa”, a spus Simion.
Preluat de la: Timpul.md