Diana Şoşoacă, senatoare de Iaşi, a fost prezentă miercuri în plenul Consiliului Local, în cadrul reuniunii fiind marcată Ziua Unirii Basarabiei cu România, relatează News.ro.
Primarul Iaşiului Mihai Chirica a afirmat că Republica Moldova are nevoie de susţinerea României, el precizând că „Moldova nu poate trăi decât independentă, pe picioarele ei, în prosperitate”.
Diana Şoşoacă a intervenit şi l-a acuzat de „înaltă trădare” pe edilul Mihai Chirica. Ea a precizat că primarul ar trebui să susţină unirea României cu Republica Moldova şi nu independenţa statului vecin.
Ulterior, ea a părăsit sala de şedinţe şi a anunţat că ia în calcul o candidatură la Primăria Iaşiului.
„Faţă de toate infracţiunile pe care primarul le face, mă gândesc foarte serios să candidez la primăria Iaşiului. Cred că voi candida”, a spus Diana Şoşoacă.
Ea a fost aleasă senator de Iaşi în anul 2020, când a candidat pe listele AUR. Diana Şoşoacă a fost exclusă din AUR în februarie 2021, în urma unui conflict cu conducerea partidului, şi a fondat o nouă formaţiune, SOS.
Preluat de la: Unimedia.info