Oamenii de știință cred că acum știu unde se află toate perechile de reproducere rămase din lume. Este o informație vitală pentru o specie care se află sub presiune din ce în ce mai mare din cauza schimbărilor climatice, notează BBC.
Experții sunt îngrijorați privind viitorul acestor regi ai unui tărîm înghețat, care se topește încet. În 2022, un număr estimativ de zece mii de pui de pinguin au pierit cînd gheața din Antarctica de sub ei s-a topit și s-a destrămat. Oamenii de știință au prezis că 90% din coloniile de „pinguini împărați” vor fi aproape dispărute pînă la sfîrșitul secolului.
„Vom vedea mișcare pe măsură ce gheața devine mai puțin sustenabilă, mai puțin stabilă pentru păsări. Asta înseamnă că va trebui să continuăm să urmărim și să monitorizăm toate coloniile de „pinguini împărați”. Ei se mută să vadă ce se întîmplă cu ei în timp”, a spus savantul britanic Peter Fretwell.
Dar acum, British Antarctic Survey, institutul național de cercetare polară din Regatul Unit, a găsit patru locuri de cuiburi necunoscute anterior, folosind imagini din satelit pentru a urmări excrementele păsărilor în timp ce acestea caută gheață mai stabilă. Cu toate acestea, toate coloniile, cu excepția uneia, au mai puțin de o mie de „pinguini împărați”. Această nouă descoperire, spun oamenii de știință, nu face nicio diferență pentru populația generală, care continuă să se confrunte cu un viitor incert, notează BBC.
„Pinguinul împărat”, cel mai mare pinguin din lume, care cutreieră tundra înghețată și mările reci din Antarctica, este expus unui risc grav de dispariție în următorii 30-40 de ani, ca urmare a schimbărilor climatice. Printre caracteristicile unice ale acestei specii se numără cel mai lung ciclu de reproducere. După ce se naște un pui, unul dintre părinți continuă să-l poarte între picioare pentru a se încălzi pînă cînd acesta își dezvoltă penajul final. Dispariția „pinguinului împărat” ar putea avea un impact dramatic în toată Antarctica, un mediu extrem în care lanțurile alimentare au mai puțini membri și mai puține verigi, mai spun oamenii de știință.
Preluat de la: Noi.md