Potrivit Biroului de Meteorologie din Australia, ciclonul tropical Kirrily va atinge zona de coastă lîngă staţiunea turistică Townsville în noaptea de joi spre vineri, aducînd cu sine vînturi care vor atinge viteza de 165 km/h.
Ploile intense care însoţesc ciclonul ar putea cauza inundaţii periculoase în regiunile traversate de furtună, iar persoanele care locuiesc la 100 de kilometri distanţă de coastele din nordul şi sudul oraşului Townsville ar trebui să se refugieze în zone sigure, au adăugat meteorologii australieni.
Prim-ministrul din statul Queensland, Steven Miles, a declarat joi, înainte ca furtuna să fie catalogată ca fiind „severă”, că localnicii ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea de a rămîne fără electricitate timp de mai multe zile. Miercuri, el a anunţat că 100 de angajaţi suplimentari din echipele de urgenţă au fost trimişi în acea zonă.
Furtunile de categorie 3 sînt cu două trepte mai jos faţă de cel mai periculos nivel posibil – 5 – şi pot distruge parcuri de rulote, precum şi culturi agricole şi copaci.
Cea mai recentă avertizare de furtună emisă de Biroul de Meteorologie din Australia intervine la aproximativ o lună după ce ciclonul tropical Jasper a provocat distrugeri importante în regiune.
Aeroportul din Townsville a fost închis joi, iar evenimentele publice programate pentru a celebra vineri Ziua Australiei au fost anulate.
Preluat de la: Noi.md