Israelul respinge acuzaţia de genocid din partea Africii de Sud și o califică drept „denaturată şi răuvoitoare”. Netanyahu: Ce tupeu!

Africa de Sud a sesizat luna trecută, în regim de urgenţă, Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) cu sediul la Haga, argumentând că Israelul încalcă Convenţia ONU împotriva genocidului, semnată în 1949, în urma Holocaustului.

Pretoria cere ca judecătorii să oblige Israelul să oprească ”imediat” campania militară lansată în Fâşia Gaza, după atacul fără precedent de la 7 octombrie pe teritoriul israelian, soldat cu aproximativ 1.140 de morţi, potrivit unui bilanţ AFP pe baza unor date israeliene.

Ca represalii, israelul a jurat să ”aneantizeze” mişcarea islamistă plaestiniană Hamas, aflată la putere ân Fâşia Gaza, şi a lansat o ofensivă în această enclavă palestiniană, soldată cu cel puţin 23.469 morţi, majoritatea copii, adolescenţi şi femei, potrivit unui ultim bilanţ al Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Însă, potrivit lui Tal Becker, unul dintre avocaţii Israelului, Africa de Sud a ”prezentat din nefericire Curţii un tablou factual şi juridic total denaturat” al Războiului din Fâşia Gaza.

Cu ajutorul unor imagini şi înregistrări video, Becker a zugrăvit în faţa magistaţilor tabloul unor orori comise, în opinia sa, în timpul atacului Hamas.

Membri ai Hamas ”au torturat copii în faţa părinţilor lor, părinţi în faţa copiilor lor, au ars oameni” şi s-au făcut vinovaţi de violuri şi mutilări, a acuzat el.

Avocatul a subliniat că răspunsul Israelului este un act de legitimă apărare şi că nu vizează civili.

”Israelul este angajat într-un război de apărare împotriva Hamas, nu împotriva poporului palestinian”, a dat asigurări Becker.

În aceste circumstanţe, ”nu există altă acuzaţie mai falsă sau mai răuvoitoare decât acuzaţia de genocid împotriva Israelului”, a subliniat el.

”Toată argumentaţia (sud-africană) are la bază o descriere deliberat organizată, decontextualizată şi manipulatoare a realităţii ostilităţilor actuale”, a acuzat el.

Israelul şi aliatul său Statele Unite au respins cazul de la CIJ ca ”fără fundament”.

Întrebat despre acuzaţii ale israelului potrivit cărora Africa de Sud ar fi ”braţul juridic” al Hamas, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american Vedant Patel a răspuns unor jurnalişti că ”acesta nu este un termen pe care l-aş folosi despre partenerii noştri sud-africani”.

”Dar, încă o dată, continuăm să credem foarte ferm că acuzţaiile potrivit cărora Israelul comite un genocid sunt nefondate”, a subliniat Patel.

Israelul ”este acuzat de genocid în momentul în care combate un genocid”, s-a ofuscat premierul israelian Benjamin Netanyahu.

”Nu, Africa de Sud, nu noi am venit să comitem un genocid, ci Hamas”, a tunat el înaintea audierilor.

”Noi ne vom continua războiul defentiv, ale cărui dreptate şi moralitate sunt fără egal”, a continuat el.

”O organizaţie teroristă a comis cea mai gravă crimă împotriva poporului evreu de la Holocaust şi iată că cineva vine să-l acuze în numele Holocaustului. Ce tupeu!”, a adăugat el.

”ÎNCĂLCAREA LINIEI”

CIJ ar putea să pronunţe, având în vedere că este vorba despre o procedură de urgenţă, în câteva săptămâni.

Hotărârile CIJ sunt fără drept de apel şi au caracter constrângător juridic, însă Curtea nu are nicio putere să le pună în aplicare. Ea a ordonat, de exemplu, Rusiei să-şi suspende invazia Ucrainei.

În schimb, Curtea nu se va pronunţa încă pe fond – adică cu privire la faptul dacă Israelul comite efectiv un genocid -, ci numai cu privire la dacă sunt ameninţate, în prezent, drepturi fundamentale ale locuitorilor Fâşiei Gaza.

Africa de Sud poate să dea în judecată Israelul la CIJ pentru că cele două ţări au semnat Convenţia genocidului.

Ministrul sud-african al Justiţiei Ronald Lamola a acuzat joi, în faţa magistraţilor, Israelul de ”încălcarea liniei” şi a Convenţiei, un lucru pe care brutalitatea atacului Hamas nu-l poate justifica.

”Genocidele nu sunt declarate nicodată dinainte”, a Adila Hassim, o avocată a Africii de Sud.

”Dar acest tribunal beneficiază de ultimele 13 săptămâni de probe care arată în mod incontestabil un model de comportament şi de intenţie care justifică o acuzaţie plauzibilă de acte genocidare”, a acuzat ea.

Partidul Congresul Naţional African (ANC), aflat la putere în Africa de Sud, susţine de mult timp cauza palestriniană.

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, un erou al luptei împotriva aparheidului, declara că libertatea Africii de Sud este ”imcompletă” fără libertatea palestinienilor.

Justiţia internţaională se află, la rândul său, în joc în acest dosar, a avertizat joi, la CIJ, altă avocată a Pretoriei, Blinne Ní Ghrálaigh.

”Unii ar putea spune că însăşi reputaţia dreptului internţaional, capacitatea sa şi voinţa sa de a uni şi apăra toate popoarele în mod egal sunt în joc”, a subliniat ea.

Însă, potrivit Israelului, plângerea Africii de Sud la CIJ este ”una dintre cele mai mari demonstraţii de ipocrizie din istorie”.


Preluat de la: Unimedia.info