Doi deputați PAS au venit cu un amendament la proiectul de lege privind ziua comemorării participanților în cel de-al Doilea Război Mondial. Potrivit lui Eugeniu Sinchevici și Nataliei Davidovici, ziua de 8 mai va fi declarată Ziua Victoriei asupra Nazismului și a Comemorării celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial. Inițial, denumirea urma să fie înlocuită cu „Ziua comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial”.
„Capitularea Germaniei în faţa coaliţiei anti-hitleriste a fost semnată pe data de 8 mai 1945 şi anume aceasta dată este ziua Victoriei asupra Nazismului. Victoria coaliţiei anti-hitleriste marchează sfârşitul celui mai sângeros război din istoria omenirii şi această Victorie a fost una comună, la ea contribuind prin jertfe şi eroism mai multe popoare, inclusiv moldovenii. Nimeni nu poate să-şi adjudece principalul merit în câştigarea acelui război, de aceea, Ziua Victoriei trebuie să fie o zi a Comemorării şi Reconcilierii. Este de datoria noastră să învăţăm lecţiile acelui război şi să nu permitem repetarea lui. În acelaşi amendament, vom stipula că Ziua Victoriei şi Comemorării celor căzuţi în Cel de-al Doilea Război Mondial, va deveni o zi comemorativă naţională. Memoria trebuie să ne unească, nu să ne dezbine”, a menționat deputatul PAS, Sinchevici Eugeniu, într-o postare pe Facebook.
Recent, PAS a elaborat un proiect de lege ce prevede înlocuirea Zilei Victoriei, marcată pe 9 mai, cu Ziua comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, care urma să aibă loc pe 8 mai. Printre autorii inițiativei legislative se numără deputații PAS – Igor Grosu, Eugeniu Sinchevici, Ana Oglinda și Alina Dandara.
Ieri, Partidul Socialiștilor a anunțat că inițiază pe 7 iunie audieri publice parlamentare privind proiectul de lege elaborat de PAS de anulare a marcării Zilei Victoriei pe 9 mai și stabilirea Zilei de comemorare şi reconciliere pe 8 mai. Socialiștii spuneau că aceasta este singura modalitate de a demonstra majorității parlamentare care este adevărata opinie a societății la acest subiect și de a impune autoritățile s-o urmeze.
Preluat de la: Publika.md