Medicul pensionar, care a angajat un killer pentru asasinarea fostului partener, în arest 30 de zile

Fostul medic pensionar care a fost reținut  joi, 18 mai după ce ar fi comandat omorul fostului său partener de afaceri a fost plasat în arest pentru 30 de zile.

 Aceeași măsură a fost aplicată de Judecătoria Chișinău cu Sediul Ciocana și pentru fostul afganez, care i-a pus la dispoziție un Kalașnikov.

 Investigațiile continuă, sub conducerea procurorilor PCCOCS, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

 Amintim că, motivul pentru care fostul doctor a pus la cale omorul ar fi fost răzbunarea acestuia față de fostul partener de afaceri, care a refuzat să continue colaborarea după ce bănuitul a condiționat parteneriatul prin numirea într-o funcție de conducere în clinică a nurorii sale. Prin urmare, fostul partener și-a retras activele din clinică și a părăsit echipa, iar alți medici i-au urmat exemplul. Compania a falimentat, iar între timp fostul partener a pus pe roate o altă afacere în domeniul medical.

 Potrivit poliției, bănuitul urma să-i plătească asasinului suma de 10.000 euro pentru executarea omorului. Pentru a nu fi deconspirat, suspectul comunica doar cu persoana care ar fi contactat direct cu asasinul – persoană care de fapt s-a dovedit a fi un investigator INI sub acoperire.

 Bănuitul a achitat 1.500 euro, iar restul celor 8.500 euro urma să-i achite odată cu prezentarea de către executorul comenzii a imaginilor fotografice privind asasinatul. În acest scop, bănuitul i-a făcut rost asasinului de un pistol automat Kalașnikov și 30 de cartușe, care i l-a prezentat intermediarului cu care comunica. Arma fusese furnizată fostului medic de către un fost luptător în conflictul din Afganistan, din raionul Dubăsari, care a luptat și în regiunea transnistreană și care este condamnat condiționat la patru ani închisoare pentru escrocherie și uzurparea calității oficiale în stat.

 Planul bănuitului a fost deconspirat odată cu achitarea celei de-a doua tranșe, moment în care a fost reținut în flagrant. Au urmat percheziții la fostul medic, de unde au fost ridicați peste 200.000 de dolari, peste 17.000 lire sterline, un pistol, înscrisuri de ciornă și telefoane mobile. 


Preluat de la: Publika.md